"Să se bucure lumea!”

Ziua Satului Romanesc, la Halchiu, jud. Brasov

„Lasă, să se bucure lumea!” Am auzit propoziția aceasta de nenumărate ori în familia mea.

Este, de fapt, unul dintre principiile după care s-a ghidat tatăl meu, preot pensionar Nicolae Goja, atunci când a înființat Fundația Cultural-Filantropică „Sfântul Nicolae” Hălchiu, în 1999. Iar membrii fondatori care au intrat alături de el în această poveste au făcut-o pentru că împărtășeau aceleași valori. Nu s-au gândit la ei. Ci la ceilalți. Poate că într-un articol viitor voi povesti și despre prețul pe care l-am plătit, ca familie, pentru a păstra această Fundație vie și, mai ales, liberă de obligații politice sau de orice alt fel.

Astăzi vreau să vorbesc despre altceva. Despre ce trebuie să se întâmple pentru ca, timp de câteva ore, lumea să se bucure.

E nevoie de un spațiu. De timp. De bani. De pricepere. De oameni care răspund unei chemări și aduc ceea ce știu, ceea ce au, ceea ce pot.

Parada portului popular din centrul satului nu ar fi fost atât de spectaculoasă fără Ansamblul "Măgura" Codlea condus de doamna Angela Drăgușin și dus mai departe astăzi de fiica dumneaei, Andreea Popa. 

Sărbătoarea ar fi fost mult mai săracă fără vocile, zâmbetele, inocența și energia copiilor de la Școala Gimnazială Hălchiu, unul dintre cei mai vechi și mai de nădejde parteneri ai Fundației. Copii frumoși, îmbrăcați în costume populare, recitând și cântând cu suflet curat și bucurându-și părinții, bunicii și vecinii. Fără orele de muncă ale doamnelor învățătoare Ivona Balint, Simona Ploșcariu, Gabriela Neculai, Monica Avădanii, Celina Citea și Georgiana Irimia, ale doamnelor educatoare Laura Călin, Lorena Dumitru, Gabriela Duția, Denisa Popa, Dana Colțea, Ramona Elena Rotariu și Angela Romonți, precum și exemplul d-lui director Daniel Teodor Călin, care a răspuns de-a lungul timpului inițiativelor noastre cu toata deschiderea și disponibilitatea.

Sărbătoarea n-ar fi avut aceeași culoare fără costumele populare aduse spre expoziție de familia Adam din Codlea - o adevărată „Comoară de acasă”.

Iar horele noastre ar fi fost mai lipsite de viață fără vocea și îndemnurile lui Ionuț Langa și ale Fraților Adam, Lorena și Radu.

Mesele ar fi fost mai puțin bogate fără prăjiturile aduse de doamna Florina Cenușe, doamna Olimpia Spârchez, doamna preoteasă Ana Goja și de subsemnata. Și, categoric, fără sarmale, care n-ar fi ieșit atât de bune fără mâinile îndemânatice ale mamei și ale d-nei Lenuța Pănoiu. Fructele, băuturile răcoritoare și celelalte elemente de protocol au stat pe masa prin bunăvoința Primăriei Hălchiu. A contat susținerea membrilor Consiliului Local Hălchiu - a fiecăruia care a ales să ajute. Au existat chiar oameni de bine care ne-au împrumutat cu bani, știind că fondurile vor veni prea târziu.

Părintele pensionar Nicolae Goja, tatăl meu, este cel care a pus toate aceste lucruri în mișcare și a reușit, cu talentul lui de a aduna oamenii și de a armoniza lucrurile, să le facă să se întâlnească. Cei peste 10.000 de pași înregistrați vineri la cei 71 de ani ai lui - între organizarea sălii, cumpărături și tot felul de alte drumuri - spun poate mai bine decât mine câtă muncă nevăzută a fost în spatele acelor câteva ore de bucurie Iar dincolo de ei sunt milioanele de pași pe care nu i-a măsurat nimeni vreodată și care au dus până aici, începând cu întemeierea Fundației, în 1999.

Doamna profesor pensionar de Limba și Literatura Română Aurelia Mitu, vicepreședinta fundației a fost, și dumneaei, sufletul delicat al acestui eveniment, punând în el dragul dumneaei pentru cultură, pentru frumos și pentru tradiții, sensibilitatea și acea grijă pentru detalii care face diferența între un eveniment organizat și unul care ajunge la sufletul oamenilor..

Fiecare gest a contat. Și poate că tocmai această listă lungă spune cel mai bine ce a fost această sărbătoare.

Nu opera unui singur om. Nu opera unei singure instituții. Nu opera unei tabere.

Ci întâlnirea dintre foarte mulți oameni care au ales să pună laolaltă ceva din timpul, priceperea, munca sau resursele lor. Pentru că asta înseamnă comunitate.

Și poate că Hălchiul știe ceva despre asta. Este o comunitate așezată în timp din oameni cu rădăcini, culturi, credințe și istorii diferite. Unii sunt aici de generații. Alții au fost aduși aici de istorie. Alții au venit și au ales să numească acest loc „acasă”.

Nu suntem la fel. Și nici nu trebuie să fim. Satul are însă darul de a ne cuprinde pe toți. Locuim același spațiu, copiii noștri cresc împreună, împărțim aceleași străzi, bucurii și, uneori, aceleași necazuri. Avem nevoie, din când în când, să fim împreună. Poate și așa ajungem să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine.

Aceasta este una dintre frumusețile horei, atât de cuprinzătoare, jucată în centrul satului: cercul nu întreabă de unde vii. Îți cere doar să dai mâna celui de lângă tine.

De aceea, nici activitățile noastre nu țin cont de banii din cont, de statutul social, de nume, origine sau etnie. Nu au nici culoare politică. Sau, dacă vreți, au toate culorile, exact așa cum se întâlnesc ele într-un costum popular: roșu, galben, albastru, negru, roz, alb, verde.

Nu au nici preferințe religioase. Nu stă nimeni la intrare să ne întrebe ce credință avem sau dacă avem vreuna. Activitățile Fundației sunt menite să facă propagandă doar pentru OMENIE, BUN-SIMȚ, BUNĂTATE, BUCURIE și COMUNIUNE.

Toată lumea este binevenită în horă. La masă. La bucurie.

La sfârșitul zilei, dincolo de fotografiile și postările instagramabile sau share-uibile pe Facebook, rămâne ecoul in sufletele oamenilor: în copilul care își vede părintele sau bunicul zâmbind din public. În lacrimile cuiva emoționat de niște versuri sau de o amintire. În omul care intră într-o horă lângă cineva cu care poate nu schimbase niciodată mai mult de două vorbe. În sentimentul acela simplu și din ce în ce mai prețios că aparținem unui loc și că, măcar din când în când, știm să ne bucurăm împreună.

Am văzut costume purtate cu mândrie. 

Am văzut oameni cântând și chiuind.

Am văzut oameni dând mână cu mână.

Am văzut mese în jurul cărora s-a stat de vorbă.

Am văzut oameni care poate nu sunt de acord în multe alte privințe, dar care, pentru câteva ore, au fost pur și simplu împreună.

Și atunci am înțeles că ai mei au avut dreptate.

„Lasă, să se bucure lumea!”

Și, da, lumea s-a bucurat!

Melania Goja 

(Membru Fondator)