Fine Lines

      Foto: Profimedia Images Ne mutaserăm dintr-un sat din secuime într-un sat de lângă Brașov, într-un miez de decembrie înghețat. Până atunci fuseserăm singura familie vorbitoare de română din sat, într-un loc unde nu exista școală românească. Tata era fericit. În sfârșit ajunsese să slujească într-un sat românesc, cu tradiții și obiceiuri vechi, așa cum își dorise. Iar copiii lui puteau face școală cum se cuvine. Mutarea a fost în grabă. Casa trebuia primenită, lucrurile aranjate, iar programul din Postul Crăciunului era intens. De brad și-au amintit prea târziu. Pe atunci, brazii nu se găseau pe toate drumurile, ca astăzi. În familia noastră, ca în mai toată zona Covasnei, tradiția era ca Moș Crăciun să ne aducă și bradul. Îmi amintesc, copil fiind, că bradul era ca un personaj – musafir special de sărbători la noi în casă, pe care abia îl așteptam. Ne fascinau steluțele ce pâlpâiau delicat în brad – nu ostentativ-agresiv, ca majoritatea instalațiilor de azi. Pe atun...

M-am trezit în dimineața aceasta gândindu-mă la A Christmas Carol - Poveste de Crăciun , de Charles Dickens, o poveste clasică, ecranizată în multe feluri, și rulată intens pe ecrane în preajma Crăciunului. O poveste care m-a atins profund, la fel ca pe mulți dintre noi, dar care nu cred că este doar despre a fi mai bun de Crăciun. Sau despre “magia” sărbătorii care are toate șansele de a ne schimba radical viața.   Pe măsură ce se apropie Crăciunul, se întâmplă ceva. Zgomotul zilelor se domolește. Ritmul se schimbă, iar odată cu el și direcția atenției noastre. Încetinim suficient cât să ne prindă din urmă prezentul însuși. Oamenii pe care îi iubim – uneori mai ușor de la distanță – revin   în spațiul nostru apropiat. Iubirea începe să ceară dovezi mai concrete: cadouri alese cu grijă sau pe fugă, drumuri făcute, mese pregătite cu bucurie sau din inerție, gesturi, zâmbete, cuvinte potrivite sau scăpate fără prea mult filtru. Desigur, aceste prezențe nu ne vizitează doar de Cr...