„Astăzi, puțin mai bun decât ieri.” De ce contează interesul părinților pentru rezultatele școlare

„Cum a fost azi la școală?” 

Este o întrebare simplă. Atât de simplă încât uneori nici nu ne dăm seama cât de important este mesajul din spatele ei: școala ta contează pentru mine. Ceea ce înveți contează. Progresul tău contează. Nu vă mulțumiți cu un simplu „Bine”, „Așa și așa” sau „Am desenat, am cântat, am scris”. Încercați să mergeți puțin mai departe: „Ce ai aflat azi și nu știai ieri?”, „Ce ți s-a părut greu?”, „Ce ți-a ieșit mai bine decât te așteptai?”, „Ce ți-a explicat doamna și ai înțeles abia azi?”, „Ai făcut vreo greșeală din care ai învățat ceva?”, „Ce ai vrea să-mi arăți din ce ai lucrat?”

Nu e nevoie de un interogatoriu la întoarcerea de la școală. :) Uneori ajunge o singură întrebare bună, pusă cu interes adevărat. Copiii simt foarte repede diferența dintre „te întreb pentru că trebuie” și „chiar sunt curioasă ce s-a întâmplat în lumea ta astăzi”.

Copiii înțeleg ce este important și din atenția pe care noi, adulții, o acordăm lucrurilor. Dacă ne interesează ce au învățat, dacă observăm că au citit mai bine decât luna trecută, că au reușit, în sfârșit, un tip de exercițiu care le dădea bătăi de cap sau că au avut răbdare să termine o temă dificilă, le transmitem un mesaj mult mai puternic decât un simplu „Trebuie să înveți”.

Le arătăm că învățarea are valoare.

Asta nu înseamnă să transformăm fiecare notă într-un eveniment de familie și nici să cerem permanent rezultate perfecte. Dimpotrivă. Dacă singurul rezultat care merită atenție este un FB sau un 10, copilul poate ajunge să creadă că valoarea lui depinde de performanță. Există însă o diferență enormă între presiune și interes.

Presiunea cu care am fost invatati spune: „De ce n-ai luat 10?”

Interesul real spune: „Ai luat 8. Data trecută ai avut 7. Uite cât ai progresat!” Sau: „De data aceasta nu ți-a ieșit. Hai să vedem unde a fost greu.” 

De multe ori, cel mai important rezultat nu este nota. Poate copilul care citea cu dificultate în septembrie citește acum o pagină întreagă fără ajutor. Poate cel care spunea mereu „Nu pot la matematică” a rezolvat singur trei exerciții. Poate un copil foarte timid a ridicat pentru prima dată mâna la oră. Poate și-a făcut tema fără să i se amintească de cinci ori. Poate s-a concentrat fără să-și ia ochii din caiet mai bine de 10 minute. Acestea sunt rezultate. Și merită observate.

Pentru că, atunci când observăm progresul, copilul începe să îl observe și el. În loc să se compare permanent cu colegul care citește mai repede, calculează mai bine sau ia note mai mari, poate învăța o comparație mult mai sănătoasă: eu de astăzi față de eu de ieri.

Știu astăzi ceva ce nu știam ieri?

Pot astăzi ceva ce acum o lună nu puteam?

Am muncit puțin mai bine?

Am avut mai multă răbdare?

Am înțeles unde am greșit și am încercat din nou?

Aceasta este, poate, una dintre cele mai valoroase relații pe care le putem construi cu învățarea.

Școala nu este o cursă în care copilul trebuie să îi depășească mereu pe ceilalți. Dar cred că este important să îl învățăm să își dorească să se depășească pe sine.

Iar aici părinții au un rol uriaș. Nu trebuie să știm să explicăm ecuații, să ne amintim toate regulile de gramatică sau să stăm în fiecare seară lângă copil la teme. Uneori este suficient să fim atenți. 

„Arată-mi ce ai făcut.”

„Asta nu știai acum câteva săptămâni.”

„Știu că ți-a fost greu și totuși n-ai renunțat.”

„Bravo, ai muncit pentru rezultatul acesta.”

„Ce ai vrea să îți iasă mai bine data viitoare?

N-avem toți exercițiul de a pune astfel problema. Dar este ceva ce putem învăța. Propoziții simple ca acestea, repetate de-a lungul anilor, construiesc ceva foarte important: convingerea copilului că educația merită efort. Și, poate chiar mai important, că progresul la școală este un motiv de bucurie.

Nu fiecare copil trebuie să fie primul din clasă. Nu fiecare copil va avea numai calificative excelente sau note de 10. Dar fiecare copil poate avea bucuria de a descoperi ca astăzi e puțin mai bun decât era ieri.

Iar când părintele vede asta și se bucură împreună cu el, copilul învață să se bucure și el de propria devenire.

Cu încredere în educație - a noastră și a copiilor,

M. G.